Cum să îngrijim paltoanele de lână?
Tot ce trebuie să știți despre îngrijirea paltoanelor de lână
Lâna este unul dintre cele mai durabile materiale cunoscute, cu proprietăți extraordinare, care mențin murdăria, praful și umezeala la distanță. Nici o altă țesătură nu întrece lâna când vine vorba despre calitate și durabilitate.
Lâna este ideală pe timp de iarnă, pentru că menține căldura cum nici un alt material nu o poate face, dar este potrivită și pentru vremea mai caldă de toamnă și primăvară, întrucât ține umezeala la distanță.
Spre deosebire de alte materiale, lâna este un produs care provine dintr-un animal și nu dintr-o plantă, ceea ce o face să se comporte într-o manieră mai apropiată de corpul nostru. Astfel, lâna nu este doar moale, confortabilă și stilată, ci și practică și versatilă.
Dacă respecți câteva reguli pentru întreținerea paltonului de lână, te vei bucura de această piesă vestimentară mulți ani, fără să mai existe riscul ca materialul să se deformeze, șifoneze sau scămoșeze. Chiar dacă aceste reguli sunt diferite de cele uzuale pentru îngrijirea altor materiale, ele nu sunt nici dificile, nici complicate.
Iată câteva reguli de care ar trebui să ții cont:
CURĂȚAREA PALTOANELOR
Primul lucru care este indicat să îl faci este să citești eticheta produsului. Dacă paltonul tău are peste 80% lână atunci nu este o idee bună să încerci să îl cureți/speli acasă.
În general se recomandă ca paltonul de lână să fie dus, pe cât posibil, la o curățătorie profesională de maximum două ori pe an, la începutul sezonului și la finalul acestuia. O curățare excesivă poate dauna materialului, modificându-i forma și textura.
Revenind la citirea etichetei, aceasta îți va oferi detalii importante despre cum să cureți paltonul de lână: fie că este vorba de spălarea manuală, fie că este vorba de spălarea la mașina automată, ce program de spălare trebuie folosit, dacă acest gen de spălare este permis, ce fel de detergent sau soluție de curățat trebuie folosite, instrucțiuni de uscare sau dacă este indicat să fie curățat doar la o curățătorie profesională (dry cleaning).
SPĂLAREA MANUALĂ
Dacă materialul permite și decizi să speli paltonul de lână acasă, atunci trebuie să ții cont de niște pași esențiali.
Întâi de toate trebuie să folosești o perie pentru a șterge ușor murdăria, praful sau alte pete care ar putea să fie pe palton. Este recomandat să începi de la guler cu mișcări blânde pe lungime până în capătul de jos al paltonului, păstrând sensul de mișcare.
De asemenea, se recomandă să fie utilizată o perie de piele întoarsă, cea mai potrivită fiind cea din piele de căprioară sau o perie de scame. Dacă nu ai o asemenea perie (instrument care ar trebui totuși să nu îți lipsească), poți folosi și o cârpă din microfibră, umezită.
Pasul următor este scoaterea petelor cu un detergent special pentru lână, cât mai blând. Este indicat să folosești un detergent lichid, cele uscate sunt mult prea abrazive pentru fibrele de lână.
Aplică o doză mică chiar pe pată și șterge încet, fără să apeși sau să faci mișcări stânga dreapta sau circulare. Pentru anumite zone ale paltonului este indicat să faci această operațiune chiar dacă nu observi pete, cum ar fi suprafață gulerului, manșetele, buzunarele și sub brat, acestea fiind zonele cele mai expuse la mizerie.
Dacă eticheta paltonului indică doar spălarea manuală sau pur și simplu decizi să faci această operațiune, atunci trebuie în primul rând să cureți cât mai bine locul afectat de mizerie înainte de a spăla paltonul, pentru a evita transferarea altor murdării.
Este indicat să folosești un spațiu de spălare cât mai mare, pentru a evita șifonarea paltonului. Cada de baie este perfectă pentru acesta operațiune.
În timp ce lași apa să curgă pentru a umple cada de baie, toarnă cam 30 ml de detergent special de lână. Este esențial ca apa folosită să fie călduță, pentru că apa caldă sau fierbinte este cel mai mare dușman al lânii, modificându-i forma și micșorând produsul vestimentar.
În măsura în care nu ai un detergent special de lână și dacă nu există pete evidente, ci efectuezi doar o spălare de întreținere, poți folosi și șampon de bebeluși.
Odată umplută cada, scufundă paltonul în apă călduță amestecată cu detergent suficient încât acesta să nu plutească. Lasă paltonul în această apă aproximativ 30 de minute.
Strânge cu mâinile fiecare parte a paltonului, din aproape în aproape, până ești sigur că apa a pătruns în fiecare fibră a materialului.
După o oră sau două de îmbibare a paltonului în apă, șterge cu degetul zonele murdare, dar fără a freca materialul de o altă zonă de material. Acest lucru este total interzis, prezentând risc de împâslire.
Când ai terminat, agită paltonul în apă pentru a scapă de murdărie. Apoi scoate paltonul și reumple cada cu apă curată și rece pentru a-l clăti. Repetă această operațiune de câte ori va fi necesar, pentru a nu rămâne detergent.
SPĂLAREA LA MAȘINĂ AUTOMATĂ
Dacă te hotărăști să folosești o mașină de spălat automată și eticheta produsului permite acest lucru, fii atent să folosești programul potrivit, fie că este vorba de programul pentru produse delicate, pentru lână sau spălare manuală. Evită programele care au cicluri de rotire repetate sau stoarcere.
Înainte să introduci paltonul în mașina de spălat, întoarce-l pe dos și pune-l într-o plasa specială de spălat. Această plasă va preveni frecarea excesivă a materialului. Dacă nu ai o asemenea plasă, poți folosi un așternut în care să pui paltonul întors pe dos.
Umple cuva mașinii cu apă călduță în care să adaugi 30 ml detergent special pentru lână și lasă l-a înmuiat paltonul. Această operațiune este foarte importantă, astfel încât dacă mașina ta nu permite umplerea cu apă fără a derula vreun program, îți recomandăm să faci operațiunea de înmuiere separat manual și apoi să transferi paltonul în cuva mașinii.
Scufundă paltonul în apă și asigură-te că fiecare fibră este îmbibată cu apă cu detergent. Lasă la înmuiat aproximativ 30 de minute. Apoi dă drumul la programul potrivit. După ce programul s-a terminat scoate paltonul și întoarce-l pe față.
USCAREA PALTOANELOR

Pentru a evita deformările materialului este indicat să începi să strângi materialul ușor, fără să îl întorci în vreo direcție, din zona gulerului și apoi pe lungime până jos. Când ajungi jos, ar trebui să reiei operațiunea și să te asiguri că nu mai există apă în exces.
Următoarea operațiune necesită folosirea unui prosop mare în care să rulezi paltonul. Din nou trebuie să fii atent să apeși cu mișcări blânde dar ferme doar în jos, evitând strângerile în alte direcții.
Mută paltonul pe un prosop uscat și lasă-l să se usuce. A doua zi întoarce-l cu spatele în sus. Va fi nevoie de 2-3 zile până se va usca complet.
Niciodată să nu atârni paltonul pentru a se usca, există riscul foarte probabil că acesta să își schimbe formă și niciodată să nu folosești un uscător automat. Este indicat să lași paltonul să se usuce în aer liber.
În cazul în care te grăbești și nu poți aștepta sau există șifonări pe care trebuie să le îndrepți rapid, poți folosi pe o suprafață netedă, acoperind paltonul cu un așternut, fierul de călcat cu abur rece.
În niciun caz să nu folosești fierul de călcat cu aer cald, acesta îți va distruge cu siguranță paltonul. Căldură modifică proteinele animale din fibre iremediabil, prin urmare trebuie să fii foarte atent să nu îți expui paltonul la surse de căldură sau lumina puternice.
DEPOZITAREA PALTOANELOR
Folosește doar umerașe solide de lemn pentru a evita presiunea pe umeri din cauza greutății. În caz contrar forma paltonului se poate modifica.
Niciodată să nu împăturești paltonul și să nu îl depozitezi în dulapuri înguste, cu multe articole, înghesuite. O zona aerisită pe cât posibil este recomandată pentru păstrarea formei corecte.
Folosește la sfârșitul sezonului o husă specială și ai grijă să închei toți nasturii, pentru a păstra acea formă perfectă a paltonului tău.
De asemenea, mare atenție la molii, cele mai periculoase vietăți pentru paltonul tău. Produsele antimolii din comerț sunt de cele mai multe ori dăunătoare, mirosul lor impregnându-se în material. Din această cauză este indicat să utilizezi bile naturale de cedru.
SFATURI PENTRU FOLOSIREA CURENTĂ

Este recomandat că după fiecare folosire să folosești o perie de calitate pentru a îndepărta praful și a evita scămoșarea materialului. Curățarea petelor ușoare în general este foarte simplă.
Lână este un material care din cauza stratului exterior conține fibre care resping în mod natural mizeria. Astfel, pentru petele uzuale, lâna are un sistem de protecție propriu care nu permite pătrunderea umezelii și a murdăriei.
Totuși, în cazul în care observi vreo pată este indicat să cureți rapid zona. Poți face acest lucru prin tamponarea zonei cu un burete umed, iar apoi ștergerea cu o cârpă din microfibră uscată sau tamponarea cu șervețele absorbante.
Orice ar fi nu încerca să freci locul pătat, nu vei face decât să împingi murdăria în profunzimea fibrelor.
Dacă e vreo pată de mâncare sau alcool, folosește apă carbogazoasă, folosind mișcări dinspre exterior spre interiorul petei, fără să freci materialul excesiv.
Pentru pete uleioase folosește un detergent degresant, iar pentru petele de ruj încearcă să freci ușor zona cu pâine.
Dacă cumva paltonul tău este umed de la ploaie, este indicat să îl lași la uscat pe cât posibil în aer curat, pe o zona întinsă, nu atârnat. Orice sursă de căldură, calorifer, radiator etc îi pot dauna, modificându-i formă sau culoarea.
Este recomandat că între purtări paltonul să fie lăsat să își “revină” 24 de ore. Lână este o fibră care are o putere de a se mula extraordinară, fiind foarte flexibilă, astfel încât un timp suficient între purtări permite fibrelor să își revină la forma inițială, evitându-se șifonarea.
Golește buzunarele paltonului după fiecare purtare pentru a evita deformarea.
Nu lăsa paltonul într-o zona expusă razelor de soare, acest lucru poate conduce la modificarea culorii. În cazul în care observi diverse zone șifonate, lasă paltonul agățat pe un umeraș de lemn, în baie cât faci un dus cald. Dacă sunt sifonari ușoare, acestea ar trebui să dispară.
Deși par multe sfaturi și ar putea părea complicat, în realitate întreținerea paltonului de lână nu este atât de dificilă.
Ai grijă să îți ții paltonul departe de surse de umezeală, căldură, lumina și totul va fi în regulă.
Respectă regulile de spălare, curățare și depozitare și te vei putea bucura de acest articol vestimentar mulți ani înainte.
Paltonul de lână este în continuare o piesă clasică, de neegalat, care îți conferă pe lângă căldură, un aer puternic și stilat.
Sperăm că informațiile din acest articol te vor ajuta să îți păstrezi garderoba într-o stare calitativă cât mai mult timp, iar ori de câte ori vei avea nelămuriri te vei putea întoarce să ne citești sfaturile sau chiar să ne trimiți o întrebare.