Cum să alegem cele mai potrivite geci de iarnă pentru bărbați?
Chiar dacă nu sunt la fel de elegante precum paltoanele, gecile de iarnă sunt preferate de mulți bărbați întrucât prezintă următoarele avantaje: sunt foarte călduroase, sunt comode la purtat, sunt foarte ușoare, pot fi compactate astfel încât să ocupe foarte puțin spațiu de depozitare și rezistă foarte mult în timp dacă sunt îngrijite corespunzător.
Luând în calcul toate aceste argumente putem aprecia că, de la o anumită temperatură în jos, bărbatul căruia îi este cald într-o geacă cu puf pare mult mai bine îmbrăcat decât cel care tremură de frig în niște haine foarte elegante. 🙂
Când vorbim despre gecile de iarna bărbătești de calitate ne gândim în special la acele geci realizate din materiale exterioare precum poliesterul (uneori chiar și stofa) cu umplutură din puf de rață sau de gâscă.
Asa cum am menționat, primul atu al acestor geci este faptul ca sunt foarte călduroase. Materialul exterior asigură impermeabilitatea și rezistența la vânt iar umplutura este responsabilă, în principal, de confortul termic extraordinar. Referitor la materialul exterior, când ne cumpărăm o geacă cu puf, trebuie să fim atenți la două aspecte: pe de o parte să nu permită pufului să iasă iar, pe de altă parte, să nu permită apei să pătrundă la interior și să ude puful.
Umplutura de puf este cunoscuta din cele mai vechi timpuri ca fiind unul dintre cei mai buni izolatori. Mulțumită structurii sale, puful stochează aerul cald pe care îl elimină corpul nostru în niște cămăruțe foarte mici și, astfel, formează o barieră termică ce ne protejează de frigul exterior (acționând pe același principiu ca termosul).
Al doilea aspect foarte apreciat de bărbații care poartă geci cu puf este acela că sunt extrem de ușoare. Aceste geci prezintă cel mai bun raport între greutate și puterea de stocare a căldurii. Spre deosebire de paltoane, care reușesc să păstreze căldura doar când sunt realizate din țesături groase și grele, gecile cu puf ne protejează termic fără să adauge greutate ținutei. Pentru acest motiv gecile cu puf sunt foarte recomandate pentru cei cărora le place să iasă în natură și își doresc să facă acest lucru în sezonul rece.
Tot aceștia vor prețui și avantajul comprimării foarte mari a gecilor cu puf, întrucât la nevoie, acestea vor ocupa un spațiu foarte redus în bagajul pe care îl luăm cu noi într-o drumeție. Pentru aceste trei caracteristici principale (bun izolator termic, foarte ușor și foarte comprimabil), puful este folosit de firmele care confecționează geci pentru expedițiile de la Polul Nord, acolo unde temperaturile ajung și la -40 de grade Celsius.
Din punctul de vedere al stilului, gecile cu puf sunt considerate ca fiind elemente foarte bune de layering. Pentru cei care nu petrec suficient timp la sala, gecile cu puf oferă avantajul de a ascunde eventualele kilograme în plus. Evident, pentru bărbații atletici, acesta este un dezavantaj întrucât o geacă umplută cu puf nu va pune în evidență un trup sculptat.
Exista foarte multe modele de geci cu puf pentru bărbați: in funcție de lungime gecile pot fi scurte, medii sau lungi, cu sau fără glugă, cu sau fără blană, etc.
Gegile scurte prezintă maximul de comoditate pentru anotimpul rece. Ele sunt recomandate celor cărora le place stilul sport sau casual sau celor care își doresc să fie foarte mobili. Pot fi purtate cu jeans sau cu chinos, iar în ceea ce privește încălțămintea, la aceste geci este recomandat să purtați ghete sau cizme întrucât pantofii eleganți nu se potrivesc, fiind cu totul rupți de context.
Dacă obișnuiți să ieșiți în natură, este recomandat să vă alegeți geci în culori vii, întrucât, in unele situații s-ar putea sa fie nevoie să fiți observați de la distanță. Dacă uzul preponderent este cel urban, alegeți-va culoarea gecii în funcție de ceea ce aveți în garderobă.
Chiar dacă gecile sunt prin definiție elemente de garderobă care se încadrează în stilul sport-casual, există modele care se apropie de stilul business. Dacă sunteți adepții acestui stil sau dacă jobul o cere, atunci când temperaturile sunt foarte scăzute, puteți să vă orientați spre geci de lungime medie spre lungă, în culori închise (bleumarin, maro, gri sau negre). Lungimea trebuie să fie peste jumătatea pulpei piciorului astfel încât să acopere sacoul pe care îl purtați. Fiind mai lungi, evident că și confortul termic oferit este superior. Astfel de geci vor arăta mai bine purtate la un pantalon din lână și (eventual) la pantofi.
Mai există geci cu puf al căror exterior este realizat din diferite stofe sau țesături. Aceste geci prezintă la interior un strat suplimentar impermeabil, care nu permite apei să ajungă la puf. Dacă acest strat nu există, puful se va uda și va pierde din calități foarte rapid.
Având exteriorul realizat din stofă, aceste geci pentru bărbați se potrivesc foarte bine la pantalonii din lână și cu pantofi sau ghete mai elegante. Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când achiziționăm o geacă umplută cu puf este acela că trebuie să o luăm fix la mărimea care ni se potrivește, în caz contrar, gecile cu puf nu prea pot fi modificate din cauza structurii lor speciale.
Un alt avantaj al pufului este acela că, atunci când este îngrijit corespunzător, va asigura o foarte lungă durată de viață a gecii, până la 10-15 ani.
Antonio Gatti vă oferă peste 120 de modele de paltoane și geci cu puf pentru bărbați.