Paltoane, jachete și trenciuri de inspirație army

Uniformele inspiră încredere, putere și tradiție. De asemenea au un puternic caracter funcțional. Pentru toate aceste motive multe din hainele militare au fost imediat adoptate de către civili.

Elementele care denotă influențele army sunt epoletii, culoarea (kaki sau bleumarin), nasturii metalici cu însemne și croiala caracteristică.

Unul dintre modelele army foarte apreciate de bărbați este Peacoat

Aceasta este o jachetă scurtă cu piept dublu, realizată dintr-o țesătură grea, din lână. A fost purtată inițial de marinarii olandezi, apoi s-a extins la forțele navale din mai multe țări europene, iar apoi la cele ale Statelor Unite ale Americii.

Formula inițială avea nasturi mari din metal, un guler larg și rever, buzunare verticale sau oblice, iar culoarea era indigo sau neagră. Jacheta este scurtă și din acest motiv, îi conferă o mobilitate amplă celui care o poartă.

Având două rânduri de nasturi, materialul care se încheie în partea din față se va suprapune și va va înfășură în căldură. În plus, este foarte comod să ridicați gulerul în jurul gâtului și să va protejați suplimentar de frig.

Fiind o jachetă reprezentativă pentru stilul casual, arată foarte bine când este purtată cu jeans sau cu chinos. Jeanșii trebuie să fie un model drept, care nu știrbește nimic din masculinitatea celui care îi poartă.

Potrivirea dintre peacoat și o pereche de jeans clasici este perfectă. În acest caz va trebui să ne încălțam cu deșert boots, sau bocanci (care sunt tot din zona army).

Poate fi purtată și cu costum, însă trebuie să aveți grijă că jacheta să fie mai lungă decât sacoul. În acest caz se pot purta și pantofi.

Versiunile moderne ale acestui tip de haină sunt în orice culoare.
Fiind o jachetă scurtă la două rânduri de nasturi, peacoat nu este recomandată bărbaților scunzi sau celor supraponderali.

Trenciul (trench-coat)

Paternitatea trenciului este disputată între două mari case de modă britanice, Burberry și Aquascutum. Deși apăruse înainte de primul război mondial, a fost dezvoltat ca articol de îmbrăcăminte pentru armată, fiind adaptat pentru utilizare în tranșee, de unde și numele său trenchcoat (haină de tranșee).

Culorile predominante în care erau realizate inițial trenciurile erau bej, kaki, albastru și gri și prezentau 10 nasturi dispuși pe două rânduri, epoleți și niște curele în jurul încheieturii mâinilor, pentru a preveni scurgerea apei pe antebraț.

Trenciul prezența și un cordon, pe care se puteau atașa inclusiv grenade de mână. După terminarea războiului, trenciul a devenit popular printre civili, care l-au preluat de la soldații care se întorceau acasă.

A fost purtat cu Humphrey Bogart în Casablanca sau Peter Sellers în Pink Panther. De asemenea, cu toții ni-l amintim pe Peter Falk îmbrăcat cu celebrul sau trenci atunci când îl personaliza pe faimosul detectiv Columbo.

Trenci Barbati Antonio Gatti Bej din Bumbac T006 XP03

Modelele din zilele noastre sunt realizate într-o gamă cromatică bogată și nu mai păstrează toate elementele pe care le aveau inițial.

Distribuie: